ce scrii cand nu se intampla nimic interesant.....

N-am mai scris de mult. Mi-e dor sa scriu, dar in noiembrie nu s-au intamplat prea multe lucruri intersante. Vine insa decembrie, sper sa aiba pasi moi de zapada si beculete de Sarbatori. In ultima vreme imi plac mult lumanarele si imi place sa citesc la lumina lor, cu atat mai mult daca au si forme vesele :). Iar vine Craciunul, cu toate nebuniile lui, cu copii care cred in Mos Craciun. Eu credeam in Mos Craciun cand eram copil si ma bucur ca am avut ocazia sa cred ca exista. Copiii care cred in Mos Craciun si Mos Nicolae au sansa sa stea mai mult in lumea povestilor si sa creada ca miracolele se pot intampla. Postarea asta este cea de care ma sperii de mult... cea in care nu scriu despre un eveniment concret, ci pierd timpul palavragind vrute si nevrute... si, totusi, vine luna in care ne gandim mai mult la ce cadouri sa le facem celor dragi, unde si cu cine vrem sa petrecem Craciunul si Revelionul. Pentru mine e o traditie ca in fiecare an sa merg acasa de Craciun. Abia astept si anul asta. Sper sa mai gasesc acasa cd-urile cu colinde internationale clasice sau poate o sa fac unele noi romanesti... O sa ajung acasa pe 24 seara, o sa fiu cea care aduce Craciunul... sper si zapada, daca nu vine mai devreme... Mi-e dor de casa si de parinti, de Ada si Dan si cred ca o sa incep sa fac lista cu cadouri pentru fiecare... Pe mai tarziu!

Acasa

Doua zile de concediu, joi si vineri. Dupa cheltuirea salariului joi la IDM pe diverse chestii, vineri seara ajung acasa...dupa 6 luni. Drumul mi s-a parut lung, plictisitor in tren, aproape 4 ore cu personalul. Apoi 45 minute stat in picioare la Fetesti, asteptand autobuzul. Nu mancasem decat 3 banane toata ziua si alea cumparate din tren. Urc in autobuz si un baiat de vreo 20 de ani imi lasa locul lui, langa un batran despre care aflu ca este un vecin de al nostru reintors la tara dupa multi ani. In statie ma asteapta mama, pe care nu o mai vazusem de la inceputul lui mai, cand am avut cateva zile de concediu si am stat acasa o saptamana. Ne imbratisam si pornim spre casa. Ajungem, il vad si pe tata, in sfarsit. Mananc si nu stiu cum sa ii multumesc mamei pentru mi-a pus mancarea in fata. In fiecare seara cat am stat acasa, am mancat seminte si ficatul meu nu a zis nimic spre mirarea mea. Este noua ocupatie la tara. "Eating seeds is the best time activity, the toxicity of our city". Nu puteam adormi, asa ca m-am uitat la "Masina mortii" al lui Quentin Tarantino pana ce am adormit. Sambata, trezire tarzie, ca in vacante, la ora 10, mamaita era deja la noi. Fac ochi cand mama intra sa mai puna un lemn in soba si atat e nevoie sa fiu "navalita" de mamaita cu pupaturi si imbratisari :). Dupa cateva minute bune de povesti si noutati, imi fac patul si ma apuc de treaba (vorba vine...). Ziua a trecut relaxata, cu discutii printre perisoare, chiftelute si alte bunatati pentru pachet, iar seara am fost in vizita la sora bunicii, care sta putin mai la deal de noi. I-am dus lui tata jocul meu de tintar pentru ca stiam ca o sa se bucure. Cand eram mici jucam pe o tabla desenata pe o foaie de bloc de desen, iar piesele erau 9 boabe de fasole si 9 boabe de porumb. Mai jucam si poker pe bete de chibrit... :)). Ii straluceau ochii cand l-a vazut.... Sambata seara am jucat 3 jocuri, m-a batut la toate 3. Cand i-am sunat sa le spun ca am ajuns cu bine inapoi la Bucuresti, mi-a zis sa vin mai des sa ma invete sa joc :). Duminica vroiam sa plec tot cu trenul, asa ca m-am trezit si m-am pus pe facut ordine si pregatit bagajele, dar am plecat abia pe la 6 seara, cu niste prieteni cu masina. Tata plecase de dimineata la pescuit. A fost ziua de vorbit lucruri multe si marunte cu mama, din cele pe care nu le vorbesti la telefon. Au zis ca am mai slabit si sa vin mai des acasa. Pe tata l-am prins intr-un moment de maxima coincidenta ca sa-mi iau ramas bun, cand eu urcam in masina prietenilor, masina cu care fusese la pescuit tocmai parca in fata portii. Una peste alta, merita sa mergi acasa, macar o data la 6 luni...